web site hit counter The Rules of Art: Genesis and Structure of the Literary Field (Meridian-Crossing Aesthetics) - Ebooks PDF Online
Hot Best Seller

The Rules of Art: Genesis and Structure of the Literary Field (Meridian-Crossing Aesthetics)

Availability: Ready to download

Written with verve and intensity (and a good bit of wordplay), this is the long-awaited study of Flaubert and the modern literary field that constitutes the definitive work on the sociology of art by one of the world’s leading social theorists. Drawing upon the history of literature and art from the mid-nineteenth century to the present, Bourdieu develops an original theor Written with verve and intensity (and a good bit of wordplay), this is the long-awaited study of Flaubert and the modern literary field that constitutes the definitive work on the sociology of art by one of the world’s leading social theorists. Drawing upon the history of literature and art from the mid-nineteenth century to the present, Bourdieu develops an original theory of art conceived as an autonomous value. He argues powerfully against those who refuse to acknowledge the interconnection between art and the structures of social relations within which it is produced and received. As Bourdieu shows, art’s new autonomy is one such structure, which complicates but does not eliminate the interconnection. The literary universe as we know it today took shape in the nineteenth century as a space set apart from the approved academies of the state. No one could any longer dictate what ought to be written or decree the canons of good taste. Recognition and consecration were produced in and through the struggle in which writers, critics, and publishers confronted one another.


Compare

Written with verve and intensity (and a good bit of wordplay), this is the long-awaited study of Flaubert and the modern literary field that constitutes the definitive work on the sociology of art by one of the world’s leading social theorists. Drawing upon the history of literature and art from the mid-nineteenth century to the present, Bourdieu develops an original theor Written with verve and intensity (and a good bit of wordplay), this is the long-awaited study of Flaubert and the modern literary field that constitutes the definitive work on the sociology of art by one of the world’s leading social theorists. Drawing upon the history of literature and art from the mid-nineteenth century to the present, Bourdieu develops an original theory of art conceived as an autonomous value. He argues powerfully against those who refuse to acknowledge the interconnection between art and the structures of social relations within which it is produced and received. As Bourdieu shows, art’s new autonomy is one such structure, which complicates but does not eliminate the interconnection. The literary universe as we know it today took shape in the nineteenth century as a space set apart from the approved academies of the state. No one could any longer dictate what ought to be written or decree the canons of good taste. Recognition and consecration were produced in and through the struggle in which writers, critics, and publishers confronted one another.

30 review for The Rules of Art: Genesis and Structure of the Literary Field (Meridian-Crossing Aesthetics)

  1. 5 out of 5

    Andrei Bădică

    Datorită analizelor operelor Educația sentimentală (Gustave Flaubert) și Un trandafir pentru Emily (William Faulkner) mi-a plăcut. "Vraja pe care o exercită opera literară se datorește, fără doar și poate, în bună măsură tocmai faptului că ea vorbește despre lucrurile cele mai serioase, cu putință, fără a cere, spre deosebire de știință, în concepția lui Searle, să fie luată complet în serios." "La fel este și înțelegerea vieții la care ajungem prin intermediul lecturii de romane. Noi nu putem să Datorită analizelor operelor Educația sentimentală (Gustave Flaubert) și Un trandafir pentru Emily (William Faulkner) mi-a plăcut. "Vraja pe care o exercită opera literară se datorește, fără doar și poate, în bună măsură tocmai faptului că ea vorbește despre lucrurile cele mai serioase, cu putință, fără a cere, spre deosebire de știință, în concepția lui Searle, să fie luată complet în serios." "La fel este și înțelegerea vieții la care ajungem prin intermediul lecturii de romane. Noi nu putem să "trăim toate viețile", așa cum spune Flaubert, prin intermediul scrisului și al lecturii, decît datorită faptului că acestea constituie tot atîtea modalități de a nu le trăi cu adevărat."

  2. 4 out of 5

    Sara Gallardo

    Cualquier persona a la que le interese la cultura o se considere productor cultural (pintor, escritor, editor, crítico...) debería leer este libro. Rompe con toda la teoría literaria y la hermenéutica. Desmonta la "creencia" en el autor y subvierte todo el espacio social desvelando las "relaciones objetivas" entre los agentes culturales y el resto de los campos (político, social y económico). Increíble. (La versión en español está publicada por Anagrama, colección Argumentos) Cualquier persona a la que le interese la cultura o se considere productor cultural (pintor, escritor, editor, crítico...) debería leer este libro. Rompe con toda la teoría literaria y la hermenéutica. Desmonta la "creencia" en el autor y subvierte todo el espacio social desvelando las "relaciones objetivas" entre los agentes culturales y el resto de los campos (político, social y económico). Increíble. (La versión en español está publicada por Anagrama, colección Argumentos)

  3. 4 out of 5

    ياسر ثابت

    كتاب مهم وممتع. تطبيق جميل لرؤية بيير بورديو التي تقوم على التحليل النفسي الثقافي للأدب والفن. ربما وجدته أكثر سهولة وقابلية للقراءة من كتابات سابقة للمؤلف نفسه. يسلط الكتاب الضوء على الصلة الوثيقة بين النوعية الفنية ودرجة استقلال أو تبعية مجال فني خاص (المجال الأدبي مثلًا) للسلطات السياسية أو الاقتصادية أو الدينية أو الفكرية. يرفض المؤلف اتجاهات في علم الاجتماع تهتم بالظواهر الاجتماعية "المنعكسة" في الأعمال الفنية ولكنها تغفل النوعية الفنية لتلك الأعمال، كما يرفض اتجاهات مماثلة تركز على تأثير الوضع كتاب مهم وممتع. تطبيق جميل لرؤية بيير بورديو التي تقوم على التحليل النفسي الثقافي للأدب والفن. ربما وجدته أكثر سهولة وقابلية للقراءة من كتابات سابقة للمؤلف نفسه. يسلط الكتاب الضوء على الصلة الوثيقة بين النوعية الفنية ودرجة استقلال أو تبعية مجال فني خاص (المجال الأدبي مثلًا) للسلطات السياسية أو الاقتصادية أو الدينية أو الفكرية. يرفض المؤلف اتجاهات في علم الاجتماع تهتم بالظواهر الاجتماعية "المنعكسة" في الأعمال الفنية ولكنها تغفل النوعية الفنية لتلك الأعمال، كما يرفض اتجاهات مماثلة تركز على تأثير الوضع الاقتصادي للفنانين وعلى أجيالهم .ترجمة إبراهيم فتحي ممتازة وبها جهد مشكور للشرح والتفسير

  4. 5 out of 5

    José Miguel Tomasena

    Un libro imprescindible para entender las lógicas específicas de disputa de poder dentro del campo literario. Especialmente útil es la consideración de que la autonomía del campo literario(extrapolable a otros campos artísticos) funciona con un sistema de valores invertidos en el que el dinero es visto con sospecha frente a la "pureza" de aquellos que aman el arte por el arte. Un libro imprescindible para entender las lógicas específicas de disputa de poder dentro del campo literario. Especialmente útil es la consideración de que la autonomía del campo literario(extrapolable a otros campos artísticos) funciona con un sistema de valores invertidos en el que el dinero es visto con sospecha frente a la "pureza" de aquellos que aman el arte por el arte.

  5. 5 out of 5

    Mary

    Bourdieu can be nearly unreadable, between the allusions to obscure French writers, the neologisms and the nearly endless streams of prepositions, but when you cut through it, you find an engaging argument. For my purposes, I'm most interested in the idea that artists have a different hierarchy of prestige than do the bourgeoisie, but I'm also interested in his habitus-based method of reading, which he gives us an example of in reading "A Rose for Emily" at the end, which is easier than the pain Bourdieu can be nearly unreadable, between the allusions to obscure French writers, the neologisms and the nearly endless streams of prepositions, but when you cut through it, you find an engaging argument. For my purposes, I'm most interested in the idea that artists have a different hierarchy of prestige than do the bourgeoisie, but I'm also interested in his habitus-based method of reading, which he gives us an example of in reading "A Rose for Emily" at the end, which is easier than the painful Sentimental Education reading to discuss the hierarchy bits. “The sociologist [...] stand opposed to the ‘friend of beautiful spectacles and voices’ that the writer also is: the ‘reality’ that he tracks cannot be reduced to the immediate data of the sensory experiences in which it is revealed; he aims not to offer (in)sight, or feeling, but to construct systems of intelligible relations capable of making sense of sentient data” (xviii). “scientific analysis of the social conditions of the production and reception of a work of art, far from reducing it or destroying it, in fact intensifies the literary experience” (xix). “There is no better testimoney of all that separates literary writing from scientific writing than this capacity [...] to concentrate and condense in the concrete singularity of a sensitive figure and an individual adventure, functioning both as metaphor and as metonymy, all the complexity of a structure and a history which scientific analysis must laboriously unfold and deploy” (24). “The charm of the literary work lies largely in the way it speaks of the most serious things without insisting, unlike science writing according to Searle, on being taken completely seriously” (33). “The relationship between cultural producers and the dominant class no longer retains what might have characterised it in previous centuries [...[ even allegiance to a patron or an official protector of the arts. Henceforward it will be a matter of a veritable structural subordination which acts very unequally on different authors according to their positions in the field. It is instituted through two principal mediations: on the one hand, the market, whose sanctions and constraints are exercised on literary enterprises either directly, by means of sales figures, numbers of tickets sold and so forth, or indirectly, through new positions offered in journalism, publishing [etc.]; and on the other hand, durable links, based on affinities of lifestyle and value systems,” (49). “An ambiguous reality, bohemia inspired ambivalent feelings” because is closer to the people but also aristorcrats “no less true of its most destitue members who, strong in their cultural capital and the authority born of being tastemakers succeed in providing themselves at the least cost with audacities of dress, culinary fantasies, mercenary loves and refinded leisure, for all of which the ‘bourgeois’ pay dearly” (56-7) Concern with the institution “those who claim to occupy the dominant positions in it will feel the need to manifest their independence with respect to power and honors” (61). “in a field reaching a high degree of autonomy and self-awareness, it is the mechanisms of competition themselves which authorize and favour the ordinary production of out-of-the-ordinary acts, founded on the rejection of temporal satisfactions, worldy gratifications and the goals of ordinary action” (68). “The progress of the literary field towards autonomy is marked by the fact that, at the end of the nineteenth centurey, the hierarchy among genres (and authors) accordingto specific criteria of peer judgement is almost exactly the inverse of the hierarchy according to commerical success” (114) Painters and commissions “helped reveal to writers [...] the possiblity of a freedom henceforth offered to (and thereby imposed on) anyone wanting to enter into the role of painter or writer” (139). “Thus the opposition is total between bestsellers with no tomorrow and the classics, lasting bestsellers whcih owe to the education system their consecration, hence their extended and durable market” (147). “It is not enough to say that the history of the fields is the history of the struggle for a monopoly of the impositin of legitimate categories of perception and appreciation; it is in the very struggle that the history of the field is made” (157) “cultivated people are in culture as in the air they breathe, and it takes a major crisis (and the criticism that accompanies it) for them to feel obliged to transform the doxa into orthodoxy or into dogma, and to justify the sacred and consecrated ways of cultivating it” (185). (“in fact, it is probably in Michel Foucault that one finds the most rigorous formulation of the coundations of the scrusctural analysis of cultural works” (197)) National traditions create a hierarchy of arts (e.g. music or painting) or science. Relates to hierarchies of nations, too (200). “traditionaly entrusted to university people, criticism is the indispensable accompaniment of that profound transformationof the structure of the dividual of intellectual work” (210). “the literry or artistic fields are characterized, particuarly compared withthe university field, by a weak degree of codification, and, by the same token, by the extreme permeablity of their boundaries adn teh extreme diversity of the definition of the posts they offer and the principles of legitimacy which confront each other there” (226). Definition of field of power: “the space of relations of force between agents or between institutions having in common the possession of the capital necessary to occupy the dominant positions in different fields” (215) the heteronomous hierarchy which is about economic and political clout and the autonomous which is focused on freedom lack of compromise (216). “it is in the name of this collective capital that cultural producers feel the right and the duty to ignore the demands or requirements of temporal powers” (221). and “defenders of teh most ‘pure’” can argue exclusion of “a certain number of artists (etc.) are not really artists, or that they are not true artists, they deny them existence as artists” (223). “One of the central stakes in literary (etc. ) rivalries is the monopoly of literary legitmacy, that is, among other things, the monopoly of the power to say with authority who is authorized to call himself writer” (224). “the posts of ‘pure’ writer and artist, like that of ‘intellectual,’ are instituions of freedom, whicha re constructed again teh ‘bourgeoisie’” (257). The formation of “anti-institutional institutions” like salons, avante-garde journals etc. (258). According to the sybolic capital recognized in her as a functin of her position, each writer (etc.) sees herself accorded a determinate set of legitimate possibles meaning, in a determinate field, a determinate share of possibles objectively offered at each given moment in time” (260). Wrtiers adn artists situated at the economically dominated (and symbolically dominant) pole of the literary field, itself temporally dominated, can doubtless feel a solidarity [...] with the occupants of economically and culturally dominated positions in social space” (251) “One [artistic aim] is in fact in an economic world inverted: the artist cannot triumph on the symbolic terrain except by losing on the economic terrain (at least in the short run), and vice versa (at least in the long run) (83). “Thus the invention of the pure aesthetic is inseparable from the invention of a new social personality, that of the great professional artist who combines, in a union as fragile as it is improbable, a sense of transgression and freedome from conformity with the rigour of an extremely strict discipline of living and of work, which presupposes bourgeois ease and celibacy and which is more characteristics of the scientist or the scholar” (111) -- “the producer of the value of the work of art is not the artist byt eh field of production as a universe of belief which produces the value of the work of art” (229) “The dominants have always found their best guard dogs, the fiercest anyway, among intellectuals disappointed and often scandalized by the casualness of those heirs who have the luxury of repudiating their hertitage” (280). “the experience of the work of art as immediately endowed with meaning and value is an effect of the harmony between the two aspects of the same historical institution, the cultivated habitus and the artistic field, which mutually ground each other” (289). “Production of the work bring into play all the producers of works classified as artistic, whether great or small” the whole artistic community and middlemen (295). “All position depend, in their very existence, and in the determinations they impose on their occupants, on their actual and potential situationin the structor of the field--that is to say, in the structure and distribution of those kind of capital (or of power) whose posession governs the obtaining of specific profits (such as literary prestige) put into play in the field” (231). “the literary (etc.) field is a force-field acting on all those who enter it, and acting in a differential manner accordin to the position they occupy there” and also “it is a field of competative struggles which tend to conserve or transform this force-field” (232). “two persons possessing each a different habitus, not being exposed to the same situation and to the same stimulations, do not hear the same music and do not see the same paintings since they construe them (289) differently” (299). A double historicuzation of the tradition and the application of the tradition (309) because “to escape (however slightly) from histoyr, understsanding must know itself as historical and give itself the means to understand itself historically” (310). “The habitus urges, interrogates, make the object speak, while for its part, the object seems to incite,call upon, provoke the habitus” (320). “In short, the habitus is the basis of the social structuration of temporal existence” (329). “Intellections are two-dimensional figures who do not exist and subsist as such unless (and only unless) they are invested with a specific authority, conferred by the autonomous intellectual world [..] whose specific laws they respect” (340). anxiety of influence: artists “reject what their most consecrated are and do” (240).

  6. 5 out of 5

    Anabella Gallardo Berg

    Las reglas del arte condensa las indagaciones del sociólogo Pierre Bourdieu acerca del origen y la estructura del campo estético literario. En el texto, cuyo link dejo a continuación, reviso algunos supuestos principales entorno al análisis sociológico de la obra de arte, tal como la propone Bourdieu en el preámbulo a Las reglas del arte y su lectura de La educación sentimental de Flaubert: https://letrasyculturas.wordpress.com... Las reglas del arte condensa las indagaciones del sociólogo Pierre Bourdieu acerca del origen y la estructura del campo estético literario. En el texto, cuyo link dejo a continuación, reviso algunos supuestos principales entorno al análisis sociológico de la obra de arte, tal como la propone Bourdieu en el preámbulo a Las reglas del arte y su lectura de La educación sentimental de Flaubert: https://letrasyculturas.wordpress.com...

  7. 5 out of 5

    K

    I read most of this a couple years ago, but I skipped some essays that were very similar to essays in The Field of Cultural Production collection. Reading Bourdieu's essay on Flaubert and Jonathan Eastwood's commentary on it (doi: 10.1111/j.1467-9558.2007.00302.x) abraded and then soothed the brain, in succession. I read most of this a couple years ago, but I skipped some essays that were very similar to essays in The Field of Cultural Production collection. Reading Bourdieu's essay on Flaubert and Jonathan Eastwood's commentary on it (doi: 10.1111/j.1467-9558.2007.00302.x) abraded and then soothed the brain, in succession.

  8. 4 out of 5

    Jesse

    Nice application of Bourdieu's socio-cultural analysis to literature and art. I find it much easier to read than his earlier writings. It's also very helpful to have numerous concrete examples, as in his extensive consideration of [Author: Gustave Flaubert]'s Education sentimentale. Nice application of Bourdieu's socio-cultural analysis to literature and art. I find it much easier to read than his earlier writings. It's also very helpful to have numerous concrete examples, as in his extensive consideration of [Author: Gustave Flaubert]'s Education sentimentale.

  9. 4 out of 5

    Sol

    Un gran autor que leí para tres materias distinas, que me sigue instruyenso a lo largo de mi carrera y merece ser releído. También tuve la oportunidad de ver una de sus últimas entrevistas para una radio, excelente y recomendado.

  10. 4 out of 5

    David

    On par with Bourdieu's book Distinction. He does two things simultaneously: Engages the 19th-century world of French literature and extends his own ongoing analysis of art and literature as dynamic fields of contest. On par with Bourdieu's book Distinction. He does two things simultaneously: Engages the 19th-century world of French literature and extends his own ongoing analysis of art and literature as dynamic fields of contest.

  11. 4 out of 5

    Marco Tulio

    Fundamental

  12. 5 out of 5

    Maryse

    Complexe, mais intéressant : le champ littéraire. Bourdieu, tu compliques parfois trop les choses, mais le résultat peut être intéressant.

  13. 4 out of 5

    Gregorio Magini

    Ha ispirato per un buon 20% l'invenzione della Scrittura Industriale Collettiva! Ha ispirato per un buon 20% l'invenzione della Scrittura Industriale Collettiva!

  14. 4 out of 5

    Alfredo Bojórquez

    Una libro realmente revelador para lxs interesadxs en las letras y su estudio serio.

  15. 5 out of 5

    Xavier

    Fundamental para acabar con las visiones esencialistas en la interpretación literaria y abrir el camino para una verdadera ciencia de las obras.

  16. 4 out of 5

    Mihai Zodian

    ”Pierre Bourdieu, Regulile artei, Editura Art, București, 2007, 456 p. Gustave Flaubert, dublul lui Pierre Bourdieu, literatura pe post de sociologie intuitivă, mitul geniului renăscut chiar în inima pozitivismului, amestecat cu o nuanță de genealogie și de constructivism, iată câteva dintre temele acestei cărți. ”Stea” a cercetării sociale franceze de la sfârșitul secolului trecut, autorul ne-a lansat o provocare: descoperirea relației „corecte” dintre artă și societate, oferind un răspuns unei ”Pierre Bourdieu, Regulile artei, Editura Art, București, 2007, 456 p. Gustave Flaubert, dublul lui Pierre Bourdieu, literatura pe post de sociologie intuitivă, mitul geniului renăscut chiar în inima pozitivismului, amestecat cu o nuanță de genealogie și de constructivism, iată câteva dintre temele acestei cărți. ”Stea” a cercetării sociale franceze de la sfârșitul secolului trecut, autorul ne-a lansat o provocare: descoperirea relației „corecte” dintre artă și societate, oferind un răspuns unei dificile probleme moderne, cunoscută și ca baza versus suprastructura sau drept rolul intelectualilor în comunitate, alături de-o autentică interpretare a Educației sentimentale, în spirit științific, desigur. Ironic, identificând lectura externă cu cea internă, Bourdieu își subminează pozitivismul prin deschiderea pluralității interpretărilor (fiecare operă cu sociologia sa). Sărind peste retorică, o anumită ambivalență și redenumirea conceptelor, concepția Regulilor artei nu-i dificil de înțeles, dependență a ideaticului de structurile economice și de putere, cu o nuanță proprie și o rafinare a celebrei ”în ultimă instanță”[1]. Avem câmpurile, o elaborare a mai clasicelor instituții, sectoare sau domenii ale puterii, interconectate între ele, dar bucurându-se de autonomie (politic, economic, cultural), ceea ce înseamnă că dețin propriile relații de putere, valori și comportamente acceptabile[2]. Separarea lor rezultă cumva din istorie, nu este absolută, deși autorul lasă aici problema în suspensie. Literatura formează un câmp subordonat puterii, care ar fi economică în mod esențial (fostul capitalism). De aici rezultă, în concepția lui Bourdieu, o ambiguitate a libertății și a dependenței ce caracterizează caracterizat relația scrisului cu ”modernitatea” din a doua parte a secolului XIX, o atitudine surprinsă de mulți comentatori, dar și de artiștii înșiși, ca în cazul lui Flaubert sau Charles Baudelaire[3]. Începând cu acea perioadă, câmpul literar este structurat de doi poli interni de putere, capitalul cultural, ce promovează arta rafinată și cel consumerist, destinat satisfacerii imediate a clienților, cu o anumită ambiguitate fiindcă îl putem uşor muta înapoi în baza economică sau să îi acordăm rolul de curea de trasnmisie. Structura de putere configurează opțiunile disponibile fiecărui agent (sună asemănător teoriilor din domeniul Relațiilor Internaționale?), care în mare se reduc la ”arta autonomă” sau la cea destinată profitului pe termen scurt și uitării pe termen lung[4]. Se stabilesc ierarhii, publicuri și chiar genuri diferite, iar tendința este valabilă, în linii mari chiar și în Franța contemporană. De exemplu, după Bourdieu, poezia devine subtilă în epocă; teatrul, excesiv de popular și exclusivist; romanul deținea o poziție ambiguă. Câmpurile și relațiile de putere pe care acestea le conțin stabilesc posibilitățile de acțiune, culoarele de alergare, potențialul comportament al indivizilor și grupurilor, după Bourdieu. Mai vechiul ”habitus”, ideile, valorile, credințele sau manierele orientează opțiunile persoanelor din aceste domenii, un termen adaptat după Aristotel și scolastici, criticat destul de dur de Raymond Aron[5], dar care aminteşte şi de cultura de curte şi de Montesquieu. Sociologul consideră ambele concepte drept relaționale, nu structurale deși cel din urmă pare a fi configurat instituțional. Bun, deci baza lui Marx și Engels, transfigurată geneaologic stil Friedriech Nietzsche[6] și Michel Foucault din prima etapă[7] în structuri de putere determină, totuși, infrastructura, dar câmpurile se bucură de-o oarecare autonomie datorată aranjamentelor din interior, polarizări, poziții, stratificarea specifică, grupuri etc. Similar și în cazul științelor sociale, ceea ce duce la un paradox: ne vorbește cercetătorul Pierre Bourdieu sau ideile sale doar reifică relațiile de putere, prin pozitivism, de exemplu? Aici se poate sugera că Gustave Flaubert devine nu numai un sociolog avant-la-lettre ci și o justificare pentru teoria lui Bourdieu, o depășire a antinomiei prin talent. În concepția cercetătorului, Educația sentimentală, celebră ca roman, este și o un studiu al epocii, dar și dinamită pentru viața literară din acele timpuri[8]. Bourdieu consideră că opera povestește traseul social al unui grup de tineri, cu intenția de a descrie mecanismele câmpului social în curs de formare; structura sa internă fiind identică cu lumea externă. Cu toate acestea, ”super-realismul” aparent al lui Flaubert este doar un contrafactual, care ne explică de ce autorul alege o carieră literară, spre deosebire de dublura sa, Frédéric Moreau și de ce preferă o anumită orientare estetică. Tinerii sunt atrași de cei doi poli ai câmpului, negustorul Jacques Arnoux și bancherul Dambreuse, reprezentând primul, arta pentru artă și al doilea, consumerismul, în concepția lui Pierre Bourdieu. Carierismului i se alătură intrigi romantice complicate, ceea ce sugerează că romanul poate fi și o critică a sentimentalismului livresc, asemănătoare Doamnei Bovary, cum atunci când relația dintre Frédéric și Marie Arnoux are șanse de realizare, eroul principal nu și-a pierdut interesul. Și în același timp, o revoluție în estetică similară celei din poezie a lui Charles Baudelaire, fiindcă fantasma contrafactuală mascată de regulile realismului și de căutarea perfecțiunii sociale, se identifică cu un studiu al posibilităților câmpului literar din epocă. Un fel de aceasta-i lumea, uite ce puteam avea, totul împachetat în mod frumos, cu un parfum de credibilitate ce inaugurează un proces îndelungat de revizuire a canoanelor genului romanesc, acțiune, timp, personaje sau poziția naratorului[9]. Scriitorul reacționează, după Bourdieu la polarizarea duală a câmpului literar prin ”arta pentru arta”, distanțarea de predecesorii realiști și romantici. Nonconformismul artei reiese dintr-o logică socială autonomă și dependentă, produs al unei construcții sociale, inexact explicată, moment în care și realitatea coerenta cedează, de altfel. Pe drum, cumva, s-a pierdut violenţa simbolică, acel termen care spune orice şi nimic, alături de mai vechea sa rudă, alienarea. Ce sugerează Bourdieu nu-i tocmai nou, el reia practic ceea ce ziceau unii dintre artişti sau mai vechea teorie a şcolii de la Frankfurt despre consumerist şi artă, ca simbol al unei alte lumi posibile[10]. Cum sociologul se identifică cu Flaubert, renunţă la speranţele de schimbare socială, considerate utopice, nu are încredere în „popor” şi pledează pentru un fel de solidaritate între intelectuali[11]. Dacă Frédéric era un Flaubert posibil, Bourdieu scrie ca un Flaubert mai pozitivist, cu vervă și stil. Și cum scriitorul a creat o fantasmă, un dublu în Educația sentimentală, o ipostază în Doamna Bovary, ce putere de convingere mai au convingerile pozitiviste ale sociologului de la sfârșitul secolului XIX? Tocmai în punctul culminant al demonstrației, când structura-i atent finalizată, construcția se prăbușește sub propria greutate: ori fiecare romancier reflectă, în logica interioară a operelor, structura câmpului literar și atunci de ce mai sunt deosebiri între ei, dincolo de idiosincraziile personalității sau Flaubert este un geniu și atunci teoria pozitivistă de-aici devine insuficientă. Deși arta, mă rog, literatura este autonomă, accentul este pus în mod excesiv pe structurile de putere. Bourdieu admite intertextualitatea, ideea că operele sunt într-un ”dialog” reciproc, dar o expediază pe post de adjutant al relațiilor de autoritate, ceilalții scriitori devenind cumva puncte și poziții instituționale mai curând decât „producători” de sens. Flaubert însuşi pare a fi jucăria genială a polarităţii câmpului, într-o teorie socială care-şi aşteaptă încă Einsteinul, dacă tot vorbim despre termeni din electromangetică. Bourdieu încearcă să împace structura şi actorii prin ideea de câmp, dar acesta este tot o instituţie, o structură de putere, ceea ce mută discuţia în interiorul artei, ştiinţei, studiilor umaniste etc., unde similar lui Frédéric, există o anumită libertate, dar o marjă redusă de acţiune. Cum preferă să nu îşi definească prea clar termenii şi refuză teoretizarea excesivă, sociologul lasă impresia unei preferinţe excesive pentru schimbări de denumiri, în dauna conţinutului. Lectura lui Flaubert este ingenioasă şi reprezintă un argument forte al Regulilor artei. [1] Friedrich Engels, „Dezvoltarea socialismului de la utopie la ştiinţă”, în Karl Marx, Friedrich Engels, Opere alese în două volume, Editura Politică, Bucureşti, 1967, www.marxists.org/romana/m-e/1880/dezv... (accesat octombrie 2013). [2] Pierre Bourdieu, Regulile artei, Editura Art, Bucureşti, 2007, p. 287-297. [3] De pildă, Matei Călinescu, Cinci feţe ale modernităţii, modernism, avangardă, decadenţă, kitsch, postmodenism, Polirom, Iaşi, 2005. [4] Pierre Bourdieu, op. cit., p. 170-176. [5] Idem, p. 243, Raymond Aron, Penser la guerre, Clausewitz, Gallimard, 1976, vol. II. [6] Expunerea clasică în Friedrich Nietzsche, Genealogia moralei, Humanitas, Bucureşti, 2006. [7] De pildă, Michel Foucault, Istoria nebuniei în epoca clasică, Humanitas, Bucureşti, 2005. [8] Gustave Flaubert, Educaţia sentimentală, Editura Art, Bucureşti, 2006. [9] Pierre Bourdieu, op. cit., p. 54-66. [10] Expunere deja clasică în Theodor Adorno, Teoria estetică, Editura Paralela 45, Piteşti. [11] Pierre Bourdieu, op. cit., p. 429-439.„ semnalesirecenzii.tumblr.com/post/648...

  17. 5 out of 5

    Busrauyarimsi

    Bu kitabın Alfa Yayınları baskısı üzerine kaleme aldığım yazı 20.09.2020 tarihinde Milliyet Kitap Eki'nde yayınlanmıştır: Bourdieu’nün Büyüsü Edebiyat eserlerinin efsunlu, hikmetine erişilemez kabul edilmesi romantik bir düşüncedir elbet. Lakin böylesine “derin” hislerle yaklaştığımız eserler, bir süreden sonra kitaplıkların ve belleğin tozlu raflarında, edindiği işlevsiz kutsallıkla, öylece kalabilir. Biraz daha, ve biraz daha. Tam tersi de olabilir ve olmuştur: Edebi metinleri “fazlasıyla” anlaşılı Bu kitabın Alfa Yayınları baskısı üzerine kaleme aldığım yazı 20.09.2020 tarihinde Milliyet Kitap Eki'nde yayınlanmıştır: Bourdieu’nün Büyüsü Edebiyat eserlerinin efsunlu, hikmetine erişilemez kabul edilmesi romantik bir düşüncedir elbet. Lakin böylesine “derin” hislerle yaklaştığımız eserler, bir süreden sonra kitaplıkların ve belleğin tozlu raflarında, edindiği işlevsiz kutsallıkla, öylece kalabilir. Biraz daha, ve biraz daha. Tam tersi de olabilir ve olmuştur: Edebi metinleri “fazlasıyla” anlaşılır kılarak onunla özdeşleşmek isteyen -ki romantikliğin başka bir uzantısıdır bu- kuram ve akımlar dört bir yanı sarmıştır. Yine de bu hummalı çalışmada unutulan ya da bilerek uzak durulan şeyler de vardır; “yazınsal alan”ı var etmesine rağmen yadsınan, kutsallığı örselediği iddia edilen toplumsal gerçeklik gibi. Yazınsal alan kavramının belkemiğini oluşturan “alan”ın istatiksel toplumbilim verilerinden sıyrılarak, toplumsal bir yapı olarak ele alınması sosyolog, antropolog ve filozof Pierre Bourdieu’nün üzerine kafa yorduğu bir işti. 2002 yılında aramızdan ayrılan Bourdieu’nün tam da bu eksende ilerleyen eseri “Sanatın Kuralları: Yazınsal Alanın Oluşumu ve Yapısı”, Alfa Yayınları ile beraber tekrardan dilimize kazandırıldı. Bourdieu’nün Flaubert’in “Duygusal Eğitim” eseri üzerinden yazınsal alanın oluşumuna odaklandığı eseri, aslında “toplumbilime, sanat yapıtlarıyla her türlü kutsallık niteliğini bozucu ilişkiyi yasaklayanlara” bir başkaldırı niteliğinde. Lakin bu başkaldırı fevri olmaktan son derece uzak: Sistemli, büyüleyici ve bir o kadar da yoğun. Ve amacı da ortada: Objektifle sübjektifin, sanatla bilimin katı sınırlarını ortadan kaldırmaktan ziyade, bu sınırları geçirgen hale getirmek. Eserini “Alanın Üç Durumu”, “Bir Yapıtlar Biliminin Temelleri” ve “Anlama Olgusunu Anlamak” olarak üç ana başlıkta kurgulayan Bourdieu, bu bölümleri adım adım derinleşen alt başlıklarla örüyor. “Yazınsal Alan”ı oluşturan sosyoekonomik, kültürel ve hiyerarşik katmanları isabetli soru ve yaklaşımlarla genişleterek ince ince işleyen yazar, eser boyunca okurun entelektüel okur yazarlığının sınırlarını zorluyor. Bourdieu’nün en ihtişamlı yönlerinden biri de, şüphesiz ki akademinin ve teorisyenlerin çokça esiri olduğu üstenci tavırdan uzak durması. Zira kendisi büyük bir titizlikle Flaubert’e ve savına yoğunlaşırken, bugün hala derinden etkilediği ve yönlendirdiği sosyal bilimcilere de akademide yaratıcılığın ve “pratiğe dökülebilmenin” derslerini veriyor. Toplumbilimin -çoğunlukla- katı dokusu ile estetik hazzı aynı potada eritebilen, iki disiplinin sınırları içerisinde de çok iyi işleyen “Sanatın Kuralları”, üst okur ve sosyal bilimciler için eşsiz bir yapıt şüphesiz. Lakin yine de doğal okuru ürküttüğü, tabiri caizse “yorduğunu” da söylemek gerekli. Ancak tam da bu umutsuz gibi görünen noktada Bourdieu’nün büyüsü kendini ele veriyor: Bir yazarı tanımak. En nihayetinde “Sanatın Kuralları” edebiyat sosyolojisinin kült eserlerinden biri olmasının yanı sıra, Flaubert özelinde bir yazarı anlama, onu özümseme çabası da aynı zamanda. Kimbilir, belki de Pierre Bourdieu’den “asıl” öğrenmemiz gereken şey yazara duyulan sevgi ve saygıyı, uçsuz bucaksız tanıma ve anlamlandırma gayretine dönüştürmektir.

  18. 5 out of 5

    Dora

    Apart from Bourdieu extremely tiring lexicon and long-winded sentences, the book was quite interesting to read. However, it definitely is intended for a specific audience and would be better understood with a firm grasp on the pleiad of philosophers, writers, and art theoreticians that Bourdieu refers to throughout the book.

  19. 4 out of 5

    Ugur Tezcan

    Je l'ai lu en partie, le chapitre qui parle de Flaubert et je l'ai trouvé très intéressant. Il explique comment la littérature est devenu un outil pour l'appropriation d'un mode de vie bohème, en s'opposant aux élites de l'époque et comment cela a permis l'autonomisation du champs littéraire, que l'on appelait autrefois la "République des Lettres". Je l'ai lu en partie, le chapitre qui parle de Flaubert et je l'ai trouvé très intéressant. Il explique comment la littérature est devenu un outil pour l'appropriation d'un mode de vie bohème, en s'opposant aux élites de l'époque et comment cela a permis l'autonomisation du champs littéraire, que l'on appelait autrefois la "République des Lettres".

  20. 4 out of 5

    Stephen

    Alternately sparkling and stultifying, one needs a great deal of patience to read this book all the way through. I shall return!

  21. 5 out of 5

    Jorge

    Magnífico. Imprescindible. J´adore!!!

  22. 5 out of 5

    Gemma

    needs to be read with The Field of Cultural Production... "so smart. so irritating." (and, so French.) needs to be read with The Field of Cultural Production... "so smart. so irritating." (and, so French.)

  23. 5 out of 5

    Francis Carrière

    J'ai beaucoup aimé. Lecture qui m'aidera à organiser mon mémoire de maîtrise. J'ai beaucoup aimé. Lecture qui m'aidera à organiser mon mémoire de maîtrise.

  24. 4 out of 5

    Mills College Library

    801 B769 1996

  25. 5 out of 5

    Mathieu

    it's resting against a box on my desk it's resting against a box on my desk

  26. 4 out of 5

    SirriCan

    Aslında dört ama üç verdim

  27. 4 out of 5

    Marian C.

  28. 5 out of 5

    Emilio

  29. 4 out of 5

    Carlos Cavallini

  30. 4 out of 5

    Cátia

Add a review

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Loading...
We use cookies to give you the best online experience. By using our website you agree to our use of cookies in accordance with our cookie policy.